Termeni și Condiții

 Vă rugăm să citiți cu atenție următoarele dispoziții,
împreună cu cele precizate în Politica de retur, Politica de Confidențialitate
și Politica privind modulele cookies, deoarece acestea se aplică de fiecare
dată când navigați Website-ul nostru, când plasați o comandă sau când
interacționați cu noi, în orice alt mod.

 

Capitolul I – Dispoziții generale Înțelesul unor
termeni Termenii folosiți în continuare, dacă nu rezultă altfel din context, au
următorul înțeles: § Noi/Societatea/Operatorul înseamnă: MACO ECOMMERCE SRL,
societate cu răspundere limitată organizată și funcționând conform legilor din
România.

Dumneavoastră/Clientul/Utilizatorul înseamnă: persoana
fizică sau juridică ce accesează și utilizează Website-ul sau achiziționează
Bunurile prezentate de Societate;

Website-ul înseamnă: pagina de internet disponibilă la
adresa: www.ubudspa.ro împreună cu toate subpaginile sale;

Produse/Bunuri înseamnă: produsele profesionale de îngrijire
a părului, împreună cu celelalte produse prezentate pe Website de către
Societate, pe care puteți să le achiziționați prin intermediul Website-ului,
plasând o comandă în acest sens;

Termeni și Condiții înseamnă: toate dispozițiile prezentate
în cadrul acestei pagini ce se aplică relației dintre Societate și
Dumneavoastră, atunci când accesați sau utilizați Website-ul ori când
achiziționați Bunurile de pe Website;

Contract la distanță înseamnă: contractul încheiat între
Dumneavoastră și Societate, prin intermediul Website-ului, în urma plasării
unei comenzi și a confirmării acesteia, având ca obiect achiziționarea
Produselor prezentate pe Website;

Consumator înseamnă: orice persoană fizică sau grup de
persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara
activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori
liberale;

Agenți Economici înseamnă: orice persoană fizică sau
juridică care nu intră în categoria de Consumator, cum ar fi, cu titlu de
exemplu, persoanele care acționează în cadrul activității lor comerciale,
industriale sau de producție, artizanale ori liberale (persoane fizice
autorizate, societăți, profesii liberale și alții asemenea);

Politicile GDPR înseamnă: Politica de confidențialitate ce
poate fi accesată la (…) și Politica privind modulele cookies ce poate fi
accesată la (…);

Politica de retur înseamnă: Politica ce descrie condițiile
în care aveți dreptul de a vă retrage din Contractul la distanță, respectiv
dreptul de a returna Produsele urmând să vă fie restituite sumele de bani
achitate în vedere achiziționării Produselor. Politica de retur poate fi
accesată la (…);

ANPC înseamnă: Autoritatea Națională pentru Protecția
Consumatorilor, cu sediul în Bd. Aviatorilor, Nr. 72, Sector 1, 011865,
București, website: https://anpc.ro/articol/575/date-contact;

ANSPDCP înseamnă: Autoritatea Naţională de Supraveghere a
Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu sediul în Bd. G-ral. Gheorghe
Magheru, Nr. 28-30, Sector 1, 010336, București, România, website:
https://www.dataprotection.ro/?page=contact&lang=ro Aplicabilitate Termeni
și Condiții. Forță obligatorie Acești Termeni și Condiții, împreună cu Politica
de retur și Politicile GDPR, se aplică tuturor raporturilor desfășurate între
Dumneavoastră și Societate, în special atunci când navigați și utilizați Website-ul
sau când plasați o comandă cu privire la Produsele Noastre. Astfel, în măsura
în care navigați și utilizați Website-ul sau în măsura în care plasați o
comandă referitoare la Bunurile oferite prin intermediul Website-ului,
înțelegeți și acceptați că raportul dintre dumneavoastră și Societate va fi
supus acestor Termeni și Condiții, Politicii de retur și Politicilor GDPR,
dispozițiile prezentate având forță juridică obligatorie. În termeni juridici,
prin utilizarea Website-ului sau prin plasarea și confirmarea unei comenzi,
între Dumneavoastră și Societate se încheie un contract al căror dispoziții
contractuale este dat de conținutul acestor Termeni și Condiții, Politicii de
retur, Politicilor GDPR și a dispozițiilor legale ce se aplică în completare. În
măsura în care nu sunteți de acord cu acești Termeni și Condiții, cu Politica
de retur sau cu Politicile GDPR, vă rugăm să nu mai utilizați Website-ul și să
nu plasați o comandă în legătură cu Produsele prezentate pe acesta. Totodată,
prin utilizarea Website-ului sau prin plasarea unei comenzi, declarați că
îndepliniți condițiile legale pentru emiterea unui consimțământ valabil și că
nu există niciun alt impediment legal care să vă împiedice în încheierea
prezentului contract. Societatea nu își asumă nicio răspundere în cazul în care
informațiile furnizate de Dumneavoastră nu sunt corecte. În sensul
dispozițiilor menționate mai sus, dacă sunteți cetățean român, vârsta la care
puteți, de principiu, emite consimțământul în mod valabil este de 18 ani. În cazul
în care nu sunteți cetățean român, este necesar să verificați în legislația de
naționalitate condițiile în care puteți emite un consimțământ valabil, înainte
de a utiliza Website-ul sau de a plasa o comandă.

 

Capitolul II – Produsele Produsele prezentate pe Website
Produsele prezentate pe Website sunt comercializate de Societate. Principalele
caracteristici ale Produselor, împreună cu prețul aferent, eventualele reduceri
promoționale, cantitatea disponibilă (stocul), costurile și timpul estimat
pentru livrare, precum și orice alte costuri sunt menționate în paginile de
prezentare ale acestora sau pe pagina de comandă, după adăugarea produselor în
coșul de cumpărături. În măsura în care aveți nevoie de informații suplimentare
cu privire la Produsele comercializate, le puteți solicita la adresa
contact@ubudspa.ro sau la numărul de telefon de contact. De asemenea, trebuie
să aveți în vedere că imaginile afișate sunt cu titlu de prezentare astfel că,
în unele cazuri, pot exista și unele diferențe de culoare, accesorii, aspect și
altele asemenea între imaginele afișate pe Website și Produsele livrate. În
cazul unor erori (inclusiv de introducere a datelor, tehnice sau altele
asemenea) cu privire la informațiile afișate în legătură cu Produsele de pe
Website, cum ar fi cele referitoare la caracteristicile, prețul, reducerile
aplicabile, garanțiile acordate, cantitatea disponibilă (stocul), costurile sau
timpul estimat pentru livrare și altele asemenea, Societatea își rezervă
dreptul de a nu da curs comenzilor plasate, inclusiv în cazul în care a fost
transmisă inițial o confirmare automată cu privire la plasarea comenzii. În
cazul menționat mai sus, Societatea vă va informa în cel mai scurt timp cu
privire la imposibilitatea de a da curs comenzii plasate, într-un termen de
maximum 15 zile de la plasarea acesteia. În acest sens, în cazul în care ați
achitat contravaloarea Produselor, Societatea o să vă solicite, prin informarea
în cauză, indicarea unui cont bancar în care să vă restituie suma achitată sau
indicarea unui alt mijloc prin care să procedeze la această restituire.

Capitolul III – Modalitățile de plată. Facturare. Încheierea
Contractului la distanță. Livrarea. Garanții Plata Prețul Produselor este
afișat în integralitate (cu toate costurile aferente) pe pagina de prezentare
sau pe pagina de comandă, după adăugarea produselor în coșul de cumpărături.
Prețurile afișate includ TVA. Costurile cu livrarea Produselor sunt precizate
cu ocazia plasării unei comenzi. Produsele pot fi achitate prin mijloace
electronice de plată, respectiv prin plata online efectuată cu un card bancar
sau ramburs la sediul firmei. Găsiți informații suplimentare în legătură cu
modalitatea de plată în pagina dedicată modalităților de plată, dar și în urma
parcurgerii etapelor necesare plasării unei comenzi. Factura aferentă
achiziției o să vă fie comunicată prin e-mail, la adresa indicată de
Dumneavoastră, după plasarea și confirmarea comenzilor. Aveți obligația de a ne
furniza informații corecte necesare emiterii facturii fiscale. În cazul în care
a existat o problemă cu transmiterea facturii și nu ați primit-o, vă rugăm să
ne contactați prin unul din mijloacele de contact, astfel încât să remediem
situația și transmite factura. Alte detalii cu privire la modalitatea de plată
le puteți găsi în secțiunea dedicată plății, prin parcurgerea procesului de
plasare a unei comenzi. Comenzile Pentru a achiziționa Produsele este necesar
să transmiteți o comandă în acest sens, urmând instrucțiunile din secțiunea de
pe Website dedicată acestui subiect. După selectarea Produselor dorite și
finalizarea comenzii, veți primi o confirmare electronică cu privire la
plasarea comenzii la adresa de email indicată de Dumneavoastră. Confirmarea
plasării comenzii nu echivalează cu acceptarea acesteia de către Societate.
Astfel, ulterior plasării comenzii și primirii mesajului în acest sens,
Societatea urmează să vă transmisă un e-mail separat privind confirmarea
comenzii, împreună cu eventualele informații referitoare la statusul comenzii.
Mesajul privind confirmarea comenzii reprezintă acceptarea de către Societate a
comenzii plasate. În ipoteza în care, cu ocazia plasării comenzii de către
Dumneavoastră, au existat unele erori de afișare cu privire la prețul prezentat
sau cu privire la disponibilitatea acestuia (stocul), Societatea își rezervă
dreptul să nu accepte comanda, informându-vă în acest sens, conform clauzei de
mai jos. Prin urmare, e-mailul transmis cu privire la confirmarea comenzii
(acceptarea acesteia) reprezintă momentul încheierii Contractului la distanță.
Totuși, Societatea își rezervă dreptul de a efectua unele verificări ulterioare
cu privire la existența Produselor comandate pe stoc și cu privire la
inexistența unor erori referitoare la informațiile afișate pe Website, în
legătură cu Produsele comandate. În termeni juridici, transmiterea e-mailului
cu privire la confirmarea comenzii reprezintă acceptarea acesteia de către
Societate determinând încheierea Contractului la distanță cu privire la
Produsele comandate, sub condiție rezolutorie, constând în verificarea de către
Societate a inexistenței unor erori cu privire la informațiile afișate pe
Website atunci când a fost plasată comanda și sub efectuarea verificărilor cu
privire la existența pe stoc a Produselor comandate. În cazul în care se
constată, ulterior, existența unor erori sau inexistența Produselor pe stoc,
condiția rezolutorie este îndeplinită, iar contractul de vânzare (Contractul la
distanță) este desființat de plin drept, fără a fi necesară vreo formalitate,
cu repunerea părților în situația anterioară. În cazul în care, după plasarea
Comenzii, se constată că Produsele comandate nu se mai află în stoc sau a
existat o eroare cu privire la afișarea informațiilor pe Website, Societatea nu
va putea da curs comenzii Dumneavoastră, transmițându-vă în acest sens o
informare la adresă de email la care ați primit confirmarea plasării comenzii
menționată mai sus. După încheierea Contractului la distanță, în condițiile
descrise mai sus, Societatea are dreptul să denunțe contractul, fără să poată
fi obligată la plata daunelor-interese, în cazul în care: a) se constată că
datele introduse de Dumneavoastră cu ocazia plasării unei comenzi sunt
eronate/incomplete și astfel nu se poate da curs livrării Produselor; sau b) nu
a fost acceptată plata cu cardul pe care ați efectuat-o, fiind refuzată de
banca emitentă a cardului sau de către procesatorul de plăți cu care Societatea
se află în colaborare. În aceste cazuri, Societatea vă informează cu privire la
aceste aspecte, iar orice obligații asumate în temeiul Contractului la distanță
vor fi desființate. În măsura în care constatați că datele introduse în
secțiunea dedicată comenzii sunt eronate, puteți să procedați la rectificarea
acestora prin ștergerea și introducerea informațiilor corecte, atâta timp cât
nu ați plasat comanda. După plasarea comenzii, eventualele erori cu privire la
adresa de livrare, cantitatea dorită și altele asemenea pot fi remediate prin
intermediul Contului de Utilizator. Totodată, după plasarea comenzii, aveți
posibilitatea de a solicita anularea comenzii prin intermediul Contului
Dumneavoastră. După plasarea și confirmarea comenzii, o copie de pe acești
Termeni și Condiții, parte integrantă din contractul de vânzare încheiat cu
Dumneavoastră, va fi tranmisă către dumneavoastră, la adresa de e-mail
indicată. Trebuie să aveți în vedere că puteți folosi această copie exclusiv în
vederea probării Contractului la distanță încheiat între Dumneavoastră și
Societate. Contractul la distanță se încheie în limba română, pe o perioadă
determinată, respectiv pe perioada necesară executării obligațiilor de livrare
a Produselor, încasare a prețului și, dacă este cazul, acordarea garanțiilor
legale. Livrarea Livrarea Produselor se realizează prin firmele de curierat
partenere. Costul împreună cu timpul estimat livrării sunt afișate pe parcursul
derulării procesului de comandare a Produselor. Societatea nu își asumă vreo
răspundere pentru eventualele întârzieri în livrarea Produselor generate de
firmele de curierat partenere. Beneficiați de livrare gratuită în cazul în care
plasați o comandă în valoare mai mare de 250 RON. Garanții legale privind
conformitatea Produselor În conformitate cu dispozițiile Ordonanței de Urgență
nr. 140 din 28 decembrie 2021 privind anumite aspecte referitoare la
contractele de vânzare de bunuri („OUG nr. 140/2021”), în măsura în care
sunteți Consumatori beneficiați de unele garanții legale în legătură cu
Produsele comercializate de Societate, în condițiile prevăzute de dispozițiile
legale. Vă rugăm să consultanți prevederile legale aplicabile sau să ne
contactați prin unul din mijloacele de contact pentru mai multe detalii.
Societatea își asumă să vă livreze Produsele în conformitate cu Contractul la
distanță. Astfel, Societatea își asumă să livreze Produsele în conformitate cu
descrierile, caracteristicile și destinația acestora din paginile de
prezentare. În măsura în care considerați că Produsele achiziționate nu
corespund cu informațiile prezentate, vă rugăm să ne contactați în cel mai
scurt timp, la coordonatele indicate pentru contact, pentru a clarifica
situația. Descrierile, caracteristicile, destinația și orice alte informații în
legătură cu Produsele comercializate de Societate le puteți cerceta în cadrul
paginilor de prezentare a Produselor, precum și telefonic la numărul de telefon
pus la dispoziție. În cazul în care constatați, conform celor menționate în
articolul precedent, o lipsă de conformitate în privința Produselor livrate,
aveți dreptul de a ne solicita înlăturarea acestor neconformități, fără ca
Dumneavoastră să suportați vreun cost suplimentar, sau aveți dreptul să beneficiați
de o reducere corespunzătoare a prețului sau de desființarea (rezoluțiunea)
Contractului la distanță încheiat cu privire la Produsele neconforme.
Înlăturarea neconformităților Produselor se realizează în condițiile prevăzute
de art. 12 din OUG nr. 140/2021. Condițiile în care Consumatorul va putea
obține o reducere corespunzătoare a prețului sau desființarea (rezoluțiunea)
Contractului la distanță sunt prevăzute de art. 13 și art. 14 din OUG 140/2021.
Vă rugăm să consultați dispozițiile legale sau să ne contactați în acest sens,
în măsura în care doriți să aflați mai multe detalii în legătură cu aceste
garanții sau dacă doriți să vă exercitați aceste drepturi. Unele produse pot fi
însoțite de certificat de garanție, caz în care acesta va fi transmis împreună
cu comanda efectuată. Societatea acordă garanție și Agenților Economici pentru
neconformitățile care există în momentul livrării Produselor și care sunt
constatate în termen un an de la acel moment.

Capitolul IV – Proprietatea intelectuală Întregul conținut
disponibil pe Website este protejat prin intermediul drepturilor de proprietate
intelectuală. Este interzisă orice copiere, înregistrare, descărcare,
transmitere, reproducere și distribuire a conținutului Website-ului făcute în
alte condiții decât cele permise de lege și Societate.

Capitolul V – Dreptul de retragere din contract (dreptul de
retur al Produselor) acordat Consumatorilor Dacă aveți calitatea de Consumator,
beneficiați de dreptul de retragere din contract, respectiv dreptul de a
returna Produsele într-o perioadă de 14 de zile de la momentul primirii
acestora. Dispozițiile legale conținute în art. 9 alin. 1 din O.U.G. nr.
34/2014 prevăd următoarele: „Cu excepția cazurilor prevăzute la art. 16,
consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un
contract la distanță sau dintr-un contract în afara spațiilor comerciale, fără
a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta alte costuri
decât cele prevăzute la art. 13 alin. (3) și la art. 14”. În acest sens, vă
puteți exercita dreptul de retragere prin intermediul formularului de retur
disponibil pe Website. Este necesar să completați formularul și să ni-l
comunicați înainte de expirarea perioadei de 14 zile, prin poștă electronică,
la adresa prevăzută pentru contact, respectiv: contact@ubudspa.ro . Trebuie să
aveți în vedere că Dumneavoastră veți suporta costul transportului aferent
returnării Produsului. Totuși, în cazurile prevăzute de art. 16 din O.U.G. nr.
34/2014, nu beneficiați de dreptul de retragere/ dreptul de retur. Astfel, dacă
Produsele achiziționate intră în una din categoriile prevăzute de art. 16, nu
puteți proceda la returnarea acestora. În acest sens, este vorba în special de:
a) Produsele care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid; b)
Produsele sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății
sau din motive de igienă, dacă au fost desigilate. Astfel, înțelegeți și
acceptați că în măsura în care Produsul comandat are un termen de valabilitate
redus sau este susceptibil de deteriorare rapidă, nu veți putea returna
Produsul comandat, această situație fiind exceptată de la acordarea dreptului
de retur, conform dispozițiilor legale. De asemenea, în măsura în care ați
comandat un Produs sigilat, înțelegeți și acceptați, în mod expres, că acesta nu
mai poate fi returnat în situația în care Produsul a fost desigilat, iar măsura
se impune din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă (cum ar
fi în cazul produselor de îngrijire corporală desigilate). În cazul în care ați
achitat prețul Produselor (inclusiv costurile de transport), declarați și
acceptați expres că acest preț încasat să vă fie restituit prin transfer
bancar, în contul indicat în formularul prevăzut pentru retur. Sumele în cauză
vă vor fi rambursate în termen de maximum 14 zile de la comunicarea retragerii,
sub rezerva returnării Produselor până la expirarea acestui termen. Este
posibil ca perioada de timp pentru returnarea sumelor să se prelungească, în
cazul în care Produsele ajung la Noi spre sfârșitul perioadei menționate, de 14
zile. Anterior restituirii sumelor de bani achitate cu titlu de preț,
Societatea își rezervă dreptul de a efectua verificări la data returnării
Produselor, pentru ca acestea să nu prezinte deteriorări sau neconformități. În
măsura în care Produsul prezintă unele neconformități, contravaloarea prețului
achitat de Dumneavoastră, ce urmează a fi restituit, va fi diminuat cu suma
necesară înlăturării acestor neconformități. În acest sens, dacă va fi cazul,
vă vom informa în consecință. Dispozițiile legale în materie prevăd:
„consumatorul este responsabil doar în ceea ce privește diminuarea valorii
produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar
pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării produselor. Diminuarea
valorii produselor nu trebuie să fie descurajantă pentru consumator în a-și
exercita dreptul de retragere”. Spre exemplu, manipulările acceptate pentru
determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării Produselor sunt: ü
inspectarea vizuală, tactilă și olfactivă a Produselor, atunci când nu se
încalcă prevederile de mai jos; ü aveți dreptul doar de a verifica daca
Produsul este corespunzător nevoilor dumneavoastră nu și de a-l utiliza,
desigila și altele asemenea. Nu sunt permise următoarele acțiuni care duc la
diminuarea valorii Produsului, așa cum de altfel nu sunt permise nici în cadrul
magazinelor: o folosirea Produselor în orice alt mod decât inspectarea vizuala
si verificarea conformității acestestora conform destinației; o ruperea sigiliilor
și a etichetelor; o ruperea sau deteriorarea, zgârierea, murdărirea, pătarea,
lovirea sau impregnarea Produselor cu substanțe externe; Orice utilizare sau
folosire diferită a Produselor, peste limita necesară și care generează
deteriorări sau neconformități asupra acestora va atrage obligația
Dumneavoastră de a suporta diminuarea valorii Produselor cu aceste deteriorări
sau neconformități. În acest caz, Societatea va compensa valoarea
neconformităților sau a deteriorărilor cu sumele ce ar fi trebuit să vă fie
restituite, urmând a vă restitui doar diferența aferentă.

Capitolul VI – Prevederi aplicabile Agenților Economici
Societatea acordă și Agenților Economici dreptul de retragere din contract,
respectiv dreptul de a returna Produsele într-o perioadă de 14 de zile de la
momentul primirii acestora. Societatea nu își asumă obligația de a vă informa
cu privire la calitatea Dumneavoastră de Agenți Economici sau Consumatori la
data plasării Comenzii.

Capitolul VII – Prelucrarea datelor cu caracter personal
Prelucrarea datelor cu caracter personal de către Societate se realizează în
conformitate cu Politica de confidențialitate și Politica privind modulele
cookies disponibile pe Website. Vă rugăm să accesați informațiile în cauză
pentru mai multe detalii pe acest subiect.

Capitolul VIII – Declinarea de răspundere Dispoziții
generale Societatea nu își asumă nicio răspundere cu privire la modalitatea în
care Dumneavoastră utilizați Website-ul sau Produsele Societății. Societatea nu
garantează niciun rezultat cu privire la utilizarea Website-ului sau
Produselor. De asemenea, Societatea nu își asumă nicio răspundere cu privire la
nefuncționalitatea Website-ului din cauza diverselor probleme tehnice ce pot
apărea sau necesității efectuării mentenanței. Dumneavoastră înțelegeți și
acceptați că Societatea nu poate fi ținută răspunzătoare în cazul în care nu
puteți accesa Website-ul în anumite perioade de timp. Dumneavoastră vă revine
obligația să vă asigurați că îndepliniți toate condițiile legale pentru a
utiliza Website-ul și că prin aceste activități nu încălcați nicio dispoziție
legală ce ar putea fi aplicabilă Dumneavoastră sau locului în care vă aflați.
În acest sens, Societatea nu are nicio obligație de a vă informa cu privire la
reglementările sau legile aplicabile situației Dumneavoastră, întreaga
responsabilitate de a cunoaște aceste aspecte și a acționa în consecință vă
aparține.

Capitolul IX – Alte prevederi Procedura de soluționare a
reclamațiilor Orice reclamații pe care le aveți cu privire la Produsele
Societății sau în legătură cu Societatea le puteți transmite la coordonatele
indicate pentru contact, preferabil prin poștă electronică, la:
contact@ubudspa.ro . După primirea reclamației, Societatea urmează să vă
furnizeze un răspuns în cel mai scurt timp posibil, de preferat nu mai târziu
de 30 de zile. În măsura în care, pentru soluționarea reclamației, este necesar
mai mult timp, Societatea vă va informa în acest sens. Informarea prevăzută mai
sus sau răspunsul la reclamația efectuată va fi comunicat la adresa de poștă
electronică de pe care a fost transmisă reclamația. Dacă doriți și aveți
calitatea de consumator, puteți apela la o procedură de soluționare alternativă
a litigiilor. Mai multe informații referitoare la Platforma SOL puteți accesa
aici:
https://europa.eu/youreurope/business/dealing-with-customers/solving-disputes/online-dispute-resolution/index_ro.htm.
Subcontractarea. Cesiunea Societatea are dreptul de a cesiona și a
subcontracta, în tot sau în parte, drepturile și obligațiile prevăzute în
cadrul acestui contract, fără a fi necesară obținerea unui consimțământ viitor
din partea Dumneavoastră. Altfel spus, prin acceptarea acestor Termeni și
Condiții, sunteți de acord și autorizați Societatea să cesioneze sau
subcontracteze, în tot sau în parte, acest contract fără a fi necesar să obțină
un consimțământ viitor.

Capitolul X – Prevederi finale Prin acceptarea acestor
Termeni și Condiții sunteți de acord ca legea aplicabilă întregului contract să
fie legea română, atât în ceea ce privește condițiile de fond, cât și cele de
formă. Locul încheierii prezentul contract este considerat a fi în Oraş
Bucuresti, Sector 1, România. Societatea își rezervă dreptul de a modifica
acești Termeni și Condiții după cum consideră necesar. În măsura în care, după
efectuarea acestor modificări, nu sunteți de acord cu noul conținut, vă rugăm
să nu mai utilizați Website-ul sau Produsele Societății. În cazul în care o
clauză din acești Termeni și Condiții nu se pot aplica, din orice motive,
clauza respectivă va fi înlocuită cu dispoziția legală relevantă situației
pentru care fusese convenită clauza și care se apropie cel mai mult de sensul
clauzei inaplicabile. Prin acceptarea acestor Termeni și Condiții sunteți de
acord ca orice litigii apărute între Dumneavoastră și Societate să fie
soluționate de instanțele de judecată competente din România, de la sediul
Societății sau, în cazul Consumatorilor, de instanțele de judecată prevăzute de
dispozițiile legale.

Orice comunicări, pentru a fi valabile, se vor efectua
exclusiv în scris, la coordonatele pentru contact sau prin mijloace
electronice, la adresa: contact@ubudspa.ro Pentru a facilita comunicarea cu
Dumneavoastră în vederea obținerii anumitor informații. Acești Termeni și
Condiții au fost actualizați la data 29.07.2025.